Florile, de culoare verzuie sau roșcată, de mici dimensiuni, apar la baza frunzelor în lunile aprilie și mai.
Afinul (Vaccinium myrtillus.)
Arbust înalt de 50-150 de cm, foarte ramificat, cu tulpină verde, având muchii evidente, frunze ovale, cu vârf ascuțit și marginea mărunt dințată, flori solitare, cu corola alba sau roz, globuloasă.
Frunzele afinului se recolteaza in lunile august-septembrie si fructele coapte in aceleasi luni. Pentru frunze se rup ramurile fara flori. Se asaza in cosuri, fara a le apasa. Frunzele lovite sau presate se innegresc in timpul uscarii.
Este bine ca uscarea sa se inceapa imediat. Pentru aceasta, ramurile culese se agata sau se intind in locuri umbrite si bine aerisite. Cand frunzele sunt uscate, dar ramurile inca nu sunt complet uscate, se trece la separarea frunzelor de ramuri. Se pastreaza in pungi de hartie sau de panza.
Fructele coapte se recolteaza cu mana sau cu piepteni speciali. Se separa in vase cu apa, de impuritati, ramuri, frunze. Fructele umede se tin la soare pana se zvanta, apoi se trec in locuri lipsite de praf si se intind in straturi subtiri. Fructele se considera uscate cand ajung de consistenta stafidei.
Administrare:
Ceai de afin – se obtine din frunze si fructe uscate si infuzate cu apa fierbinte.
Macerat de fructe uscate – la un pahar de apa se adauga o lingurita de pulbere de fructe uscate.
Pulbere de fructe – se macina fructele uscate.
Decoct de afine – in ½ l de apa se pun 2 linguri de frunze maruntite si se lasa toata noaptea. Dimineata se strecoara, lichidul se pune deoparte, iar frunzele se fierb si se racesc. Apoi se combina cele doua extracte, obtinandu-se decoctul.
Tinctura – peste o cana de afine zdrobite si frunze taiate marunt se pun 4 cani de alcool de 50 grade. Se lasa la macerat 2 saptamani, se amesteca zilnic, apoi se strecoara si se pastreaza in sticlute mici de culoare inchisa.
Indicatii terapeutice: O portie de afine egaleaza 4 casete de vitamine (A, E, B1, B2, PP) si sunt considerate alimente-medicament. Fructele afinului proaspete ajuta la regenerarea sangelui, a purpurei retinei, normalizeaza glicemia, neutralizeaza infectiile intestinale, protejeaza organismul impotriva radioactivitatii, regleaza unele procese imunitare.
Diabet, diferite maladii vasculare ale bolnavilor de diabet – se bea zilnic pe stomacul gol decoct de afine, cu inghitituri mici. Se face o cura de 40 zile, cu pauza 14 zile, apoi se repeta.
Ateroscleroza cerebrala – zilnic, inainte de fiecare masa, se consuma 200 g de fructe proaspete. Un alt tratament este: se ia o lingurita de pulbere de afine de 3 ori/ zi.
Infectii urinare – este recomandata tinctura de afine, 3 lingurite pe zi.
Arterite ale membrelor inferioare, coronarite – se bea macerat de fructe uscate, 3 pahare pe zi, in cure de 6 luni.
Tulburari specifice varstei a treia (de vedere, vasculare, senilitate) – se bea zilnic ½ l din preparatul: o cana decoct si o cana de macerat de afine.
Candidoza bucala, digestiva – se vindeca daca se consuma zilnic ½ kg afine timp de o saptamana.
Oxiuroza – este indicat un macerat de fructe zdrobite in 400 ml apa rece, sau se pune pulbere de fructe uscate in apa si se tine timp de 8 ore. Se bea de 3 ori pe zi, inainte de mesele principale.
Enterocolita de fermentatie, dizenterie – un remediu foarte bun este pulberea de afin. In cazuri grave se ia o lingurita de pulbere, din doua in doua ore. Ajuta si ceaiul cald de afin, pentru rehidratare.
Enterocolita de putrefactie – se consuma zilnic 400 g afine, in trei portii, inainte de mesele principale.
Stomatite, faringite – se face gargara de 3 ori/ zi cu infuzie din doua lingurite de afine uscate zdrobite, peste care se toarna 200 ml apa fierbinte, si se lasa la infuzat 20 minute. Este indicat sa se faca si o gargara inainte de a merge la culcare.
Tulburari produse de folosirea excesiva a antibioticelor (tulburari digestive, infectii cu ciuperci parazite, tulburari homonale, de imunitate) – sunt atenuate si eliminate daca se consuma 300 g afine crude, timp de 2 saptamani. In extrasezon se bea o cana sau doua de macerat de afine.
Rani sangerande, eczeme, micoze – se fierbe 5 min o lingurita fructe uscate in ¼ l apa, se filtreaza si se raceste. Se fac spalari in zona afectata. Fructele ramase dupa filtrare se folosesc sub forma de cataplasme (cu pansament steril) aplicate pe locul respectiv. Fructele si frunzele afinului contin mirtilina, care are proprietati antibacteriene. Mirtilina scade glicemia daca este administrata intern.
Agrișul ( Ribes uva-crispa sau Ribes grossularia )
Agrișul este un arbust cu o înălţime, la maturitate, cuprinsă între 60 și 150 cm. Aparţine familiei saxifragaceelor. Ramurile sale sunt spinoase, iar frunzele, păroase, au formă lobată.
Fructele, cunoscute sub numele de agrișe, sunt comestibile, gustul fiind dulce-acrișor. Reduse ca dimensiune, agrișele au formă ovoidală sau chiar sferică. Culoarea lor poate fi verzuie, gălbuie sau chiar roșiatică.
Recoltarea agrișelor se face pe tot parcursul verii. Agrișul crește în zona montană și subalpină, prin tufărișuri și păduri. Apare și sub formă cultivată, agrișele fiind prelucrate, cu succes, în industria alimentară Fructele de agriş contin: acid citric, acid malic, acid tartric, celuloză, calciu, fier, fosfor, protide, pectine, potasiu, sodiu, substanţe grase, zaharuri, vitaminele A, B1, B2, C, P, săruri minerale de Ca, Cu, K, Fe, Mg, Na, P, Zn.
Indicatii terapeutice: - fructele consumate înainte de masă sunt tonic-aperitive, iar consumate după masă sunt stomahice, în special folosite la atonii digestive. - fructele se mai pot folosi la inflamaţiile căilor urinare, litiaze, reumatism, gută. - agrisul ajută la eliminarea uraţilor din organism, produce diureză si stimulează funcţia hepatică. -planta se poate folosi la următoarele afecţiuni: afecţiuni hepatice, artritism, astenii, atonie digestivă, constipaţie, convalescenţă, gută, hidropizie, hipertensiune, litiaze, inflamarea căilor urinare, obezitate, remineralizare, reumatism.
Administrare: în toate cazurile se pot consuma fructe proaspete câte 100- 500 g la fiecare masă. Persoanele care doresc să slăbească sau care doresc să-şi detoxifice organismul, vor putea face o cură de fructe, caz în care se va consuma într-o zi doar aceste fructe fără nimic altceva. Este util apoi să se continue cu câte 100- 500 g la masă împreună cu alte alimente şi o dată pe săptămână să se consume doar aceste fructe în acea zi.Aceasta cura este folositoare si persoanelor care sufera de guta, dar si un mijloc rapid de redresare a organismului.
Fructele se pot folosi sub formă de suc sau in alimentatie, preparandu-se cu el sosuri si supe.
Alunul ( Corylus avellana.)
Alunul este un arbust din familia betulaceelor. Poate crește până la cinci metri înălţime. Florile sunt sub formă de mâţișori, iar frunzele, aproape ovale, au un peţiol de unu-doi centimetri.
Fructele, adică alunele, seamănă întrucâtva cu ghinda sau chiar cu jirul și se grupează câte două – patru la un loc. Alunul înflorește devreme, în martie. Crește prin pădurile de fag, de ulm, de stejar, în amestec cu arborii de bază sau la margine, sub formă de tufișuri. Poate fi întâlnit și pe pajiști. Aria de răspândire – de la câmpie până la munte, frecvent în zona dealurilor.
Valoare terapeutică au nu numai alunele, ci și frunzele și, mai nou, coaja sau ramurile arbuștilor tineri.
Importanţi în terapie sunt și mâţișorii de alun. Din părţile cu valoare medicinală ale alunului se prepară infuzie, decoct și suc.
Substanţe active importante: azotaţi, calciu, fosfor, magneziu, potasiu, fier, cupru, vitaminele A și B, materii grase. Alunele de pădure sunt, datorită acestei compoziţii de excepţie, puternic nutritive și cu valoare energetică mare.
Indicatii terapeutice: Alunele sunt considerate un leac foarte bun împotriva anemiei hemolitice, în timp ce extractul de frunze și coji sau de ramuri tinere este considerat eficient în periflebite. Cu proprietăţi astringente, florile de alun (mâţișorii) pot fi utilizate în prepararea ceaiurilor sudorifice.
Consumul alunelor este foarte important nu numai în terapii, ci și în menţinerea unei stări generale bune. În mod obișnuit, alunele sunt asimilate repede și aproape în totalitate de organism, fiind foarte hrănitoare. Pentru practica gastronomică naturistă au fost puse la punct peste 20 de reţete pe bază de alune.
Ca plantă medicinală, alunul se remarcă și prin puterea sa depurativă (de curăţire a organismului), precum și ca fortifiant.
Aronia sau Scorusul negru (denumire populara)
Este un arbust cu fructe mici, albastre sau chiar negre.
Este unul din cele 10 superfucte ale lumii, una din cele mai valoroase plante medicinale. Fructele de aronia conțin de trei olt mai mulți antioxidanți decât fructele de afin
Fructele de aronia se coc in luna septembrie, si sunt renumite pentru proprietatile curative pe care le au.
Aronia oferă 35% din doza zilnică de vitamina C, vitamina P (doza este mai ridicată decât în orice alt fruct, de cinci ori mai mare decât în struguri, de exemplu), care ajută la fixarea vitaminei C în organism. Fructul de Aronia mai conţine: vitamina E, vitamina K, vitamina A, folaţi, potasiu, magneziu, , mangan, calciu, zinc.
Informatii nutritionale pentru 100g de fructe
20 de grame de fibre
59 g carbohidrati
4 g proteine
2 g grasimi
6 mg mangan
72 micro grame acid folic
74 micro grame vitamina K
01 grame sau mai putin sodiu
Efecte terapeutice:
Ajută la slăbit și la regularizarea greutății.
datorită conţinutului de inulină, fructele de aronia sînt recomandate în diabetul de tip II. Efectele benefice constau în diminuarea glicemiei și lipidelor în exces din sânge.
Prin efectele sale de curățare și detoxifiere, aronia ajută la eliminarea toxinelor și altor compuși ce pot strica balanța organismului.
Regularizează glicemia și curăță sângele astfel ne ajută să diminuăm grăsimea viscerală, adică aceea ce se depune pe stomac
Susține funcționarea sănătoasă a ochilor oferind efecte de protecție celulară de leziuni și prevenire a formării cataractei.
Îmbunătățește circulația sangvină și susține sistemul cardiovascular. Ajutor eficient în tratamentul hipertensiunii arteriale.
Aronia detoxifiază întregul organism şi ajută la combaterea stresului oxidativ.
Cum se consuma fructele de aronia.
Fructele de aronia se pot consuma fie ca atare, fie gatite, in deserturi, sub forma de bomboane, adaugate in iaurturi, sub forma de suc, sirop sau chiar ceai.
Nu conteaza atat de mult forma in care sunt consumate, ci sa fie consumate.
În frigider îsi păstrează proprietăţile cel mult o săptămână, în congelator pot fi păstrate pentru o perioadă mai lungă.
Fructele uscate pot fi făcute bucăţi şi se infuzează. Va rezulta un ceai sănătos, plin de antioxidanţi.
Consumul trebuie să fie echilibrat, în cazul fructelor uscate de cel mult 30 de grame pe zi.
Bujorul de munte
Denumire știinţifică: Rhododendron kotsschyi.
Bujorul de munte, numit uneori și smârdar, este un subarbust a cărui înălţime abia ajunge la 50 cm. Face parte din familia ericaceelor, fiind o plantă cu o tulpină mult ramificată. Rădăcina este, de asemenea, foarte dezvoltată. Frunzele, lucioase, consistente și de mici dimensiuni, sunt dispuse altern. Florile, de culoare roșie, rareori roz sau albă, au un miros plăcut. Bujorul de munte înflorește pe toată durata verii. Fructul este o capsulă. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele, ramurile tinere cu tot cu flori, florile. Se prepară infuzie, decoct, extract. Substanţe active importante: ulei eteric, taninuri.
Indicatii terapeutice: Se spune despre preparatele medicinale de bujor de munte că au proprietăţi afrodiziace. Este, de asemenea, cunoscut faptul că au efecte pozitive în boli de ficat, precum și în afecţiuni respiratorii. În cantităţi mari, preparatele pe bază de bujor de munte pot fi toxice.
