Medicina naturii: Plante B

Bănuţii

Denumire știinţifică: Bellis perennis. Denumiri populare: bănuţei, părăluţe.
Prezentare. – de la câmpie și până la munte. Face parte din familia compozitelor. Frunzele sunt dispuse într-o frumoasă rozetă. Florile, adunate în capitule, sunt mici și rotunde, remarcându-se prin colorit, fiind albe sau roșiatice. Datorită florilor sale, această plantă este cultivată și pentru decor. În scopuri medicinale se folosesc florile și frunzele. Se prepară infuzie, tincturi, se extrage un ulei. În practica medicinală se fac și comprese cu tinctură sau cu decoct de frunze și flori. Substanţe active importante – compușii acestei plante sunt puţin cercetaţi. Se știe doar că are în compoziţia sa o esenţă, care, se pare, este agentul medicinal principal.
Întrebuinţări. Preparatele de bănuţi sunt un tonic pentru întregul organism, un revitalizant important. Au, de asemenea, proprietăţi expectorante și febrifuge (reduc frisoanele, febra), fiind și un diuretic rapid.
Indicatii terapeutice: – pentru uz intern preparatele din bănuţi se folosesc în cazul migrenelor, iar pentru uz extern în cicatrizarea rănilor. Totuși, lista afecţiunilor în care această plantă are efecte benefice este mult mai lungă: dermatoze, furunculoze, traumatisme, reumatism, gută, insuficienţă hepatică și renală, astm, laringită. Ceaiul preparat din „bănuţi este recomandat copiilor slabi sau care nu se dezvoltă”

Brădișorul

Denumire știinţifică: Licopodium clavatum.

Denumire populară: pedicuţa, barba ursului, pălămidă.
Brădișorul sau pedicuţa este o ferigă, cu o tulpină lungă de până la un metru, culcată pe pământ, din care se ridică frunzele. Activitatea de producere a sporilor începe în iulie și se termină în septembrie. Sporii au culoarea galben-deschis. Plantă perenă, această ferigă face parte din familia licopodinaceelor. Crește în pădurile din regiunile montane și submontane. Pentru terapii medicinale se culeg sporii, din care se prepară o pulbere, cunoscută și sub numele de sulf vegetal. Unii specialiști în medicină naturistă opinează că se poate folosi chiar și planta în întregime.
Substanţe active importante: substanţe specifice (clavatină, anotină), flavone, săruri minerale.
Indicatii terapeutice: Din sporii de brădișor se face un preparat necesar, în primul rând, în tratarea unor afecţiuni dermatologice. Pulberea astfel obţinută se folosește în tratarea eritemului sugarilor, în intertrigo, precum și în arsuri, dermatite, răni deschise – mai ales la copii. În uz intern, pentru afecţiuni cum ar fi litiazele, hepatitele, se utilizează un preparat obţinut din întreaga plantă. Pedicuta nu are voie sa fie fiarta, ci doar oparita cu apa in clocot. - 1 lingurita rasa de pedicuta se opareste cu 1/4 litru de apa in clocot, apoi se lasa sa stea putin. Se bea numai 1 ceasca pe zi, si anume dimineata pe stomacul gol, cu 1/2 ora inainte de micul dejun, inghititura cu inghititura. In caz de ciroza hepatica sau de cancer hepatic, se beau zilnic cite 2 cesti.
Preparatele de brădișor (pedicuţă) sunt benefice și în tratamente împotriva tabagismului și alcoolismului.
Alcoolismul - Se ia o jumatate de lingurita rasa de pulbere de pedicuta de trei ori pe zi. Planta se tine sub limba un sfert de ora, dupa care se inghite cu putina apa, pe stomacul gol. Leac impotriva fumatului Tratamentul este foarte simplu si necesita doar atentie si vointa. Se ia un varf de cutit de pulbere de pedicuta de 4-5 ori pe zi. Se tine sub limba un sfert de ora, dupa care se inghite cu putina apa. Administrarea se face, de preferat, pe stomacul gol. Prima doza se ia dimineata devreme, imediat dupa trezire, iar restul dozelor se iau la intervale de maximum 4 ore intre ele. Acest tratament face ca atunci cand este tras un singur fum de tigara sa apara o senzatie puternica de voma, care poate persista dupa aceea o ora (uneori chiar mai mult). Alcaloizii continuti de pedicuta reduc dorinta de a fuma si diminueaza unele efecte negative ale tigarilor.
Cataplasma (perna cu pedicuta) Cu pedicuta uscata (in functie de dimensiunea locului cu spasme sau carcei, se iau 100, 200 sau 300 grame) se umple o perna care se pune noaptea peste respectivele portiuni dureroase. Aceasta perna isi mentine eficacitatea timp de cel mult un an.

Bătrânișul

Denumire știinţifică: Erigeron canadensis
Bătrânișul este o plantă anuală, erbacee. Originară din America, acum este prezentă în toată Europa. Invazia acestei plante în Europa a început încă din secolul al XVII-lea. Face parte din marea familie a compozitelor. Frunzele bătrânișului sunt lanceolate, iar tulpina ramificată. Înflorește în lunile iulie, august și septembrie, florile având culori diverse, cum ar fi alb-gălbui, albastru, liliachiu. Crește, ca orice buruiană nedorită, în culturi, dar și pe terenuri părăginite, pârloage, pe marginile drumurilor, în liziere. Apare și în variantă cultivată, mai ales ca plantă ornamentală. Pentru uz medicinal se recoltează planta întreagă, o importanţă deosebită având florile.
Indicatii terapeutice: Din buruiana numită bătrâniș se prepară infuzie și extract fluid, dar se administrează și sub formă de suc proaspăt. Întrebuinţări. Preparatele obţinute din bătrâniș au, în primul rând, efecte diuretice, contribuind la eliminarea acidului uric. Sunt, totodată, tonifiante. Potrivit specialiștilor, uleiurile esenţiale obţinute din această plantă au un rol deosebit în afecţiuni ale sângelui, determinând dezvoltarea globulelor albe. Ceaiurile de bătrâniș sunt adevărate pansamente intestinale, contribuind, în caz de hemoragii, la refacerea tractului gastro-intestinal. Totodată, bătrânișul combate paraziţii intestinali și reduce inflamaţiile care apar în sistemul urinar. Este indicat, de asemenea, în reumatisme și gută. Notabilă rămâne contribuţia sa în procesul de dezvoltare și întărire a leucocitelor.

Bobornicul

Denumirea știinţifică: Veronica beccabunga.
Bobornicul este o erbacee perenă, aparţinând familiei scrofulariaceelor. Ca plantă medicinală, bobornicul este mai puţin cunoscut, deși se găsește lesne în flora României, de la câmpie până sub munte. Iubește umezeala și de aceea va fi găsit în preajma lacurilor, a apelor curgătoare, pe lângă izvoare. Bobornicul dezvoltă un rizom lung, târâtor, expus și nu prea consistent, tulpinile aeriene având între 10 și 60 cm. Înflorește în mai și iunie, florile fiind albastre, albastru-deschis, semănând, întrucâtva, cu cele de urzică moartă. Fructul de bobornic este o capsulă. Pentru aplicaţii medicinale se culeg florile, fructele, tulpinile. Substanţe active importante: un ulei volatil și glucozide.
Indicatii terapeutice: Uleiul volatil de bobornic are efecte calmante și expectorante. Se spune că extractul de frunze proaspete este un vechi remediu pentru curăţirea sângelui, pentru purificarea sanguină. Potrivit medicinii populare, bobornicul e folosit în bolile de astm, tuberculoză și boli ale ficatului. Cercetări recente asupra virtuţilor acestei plante arată că este antiscorbutică și că poate fi utilizată cu bune rezultate în durerile de mijloc și de spate, precum și în scrofuloză. Sunt cunoscute și efectele diuretice ale acestei plante, sucul din bobornic având, de altfel, însemnate proprietăţi depurative. Un fapt deosebit de interesant – extrasul din bobornic, precum și tocătura, amestecul din această plantă (tulpini, frunze, flori) pot fi folosite, sub formă de comprese și cataplasme, în tratamentul pistruilor. Tot compresele și cataplasmele cu bobornic se utilizează și împotriva hemoroizilor, pecingenilor, ulceraţiilor scorbutice. Babornicul este socotit, încă din vechime, drept leacul natural de purificare a sângelui și chiar a ficatului.

Brânduşa de toamnă

Denumire știinţifică: (Colchicum autumnale)
Este una din cele mai puternice şi totodată mai otrăvitoare plante medicinale din flora românească şi mondială. Infloresc toamna, mai rar primavara. Este o planta erbacee, perena, inalta de 20 pana la 45 centimetri. Creste in fanetele si pasunile umede din regiunile montane. In pamant are un bulbo-tubercul cu scvame brune negricioase. Frunzele apar primavara si se dezvolta odata cu capsula, care este mare si cu seminte numeroase. Florile (1-7) sunt mari, de culoare rosie-liliachie, rar alburii. Foliolele perigonale sunt unite, formand un tub lung. Fiecare floare este formata din 6 petale, unite la partea inferioara intr-un tub lung de 20-30 cm care inconjoara ovarul, aflat in pamant, fixat de bulb.
Toxicitatea plantei, data de un alcaloid puternic - colchicina, este cunoscuta din vechime, cand a inceput si folosirea ei pentru tratarea reumatismului si a gutei. Colchicina acţionează deosebit de eficient în gută, fiind considerat remediul clasic în stoparea rapidă a atacurilor acestei afecţiuni. In cele ce urmează vom da CU TITLU STRICT INFORMATIV datele despre tratamentele cu această plantă deosebit de toxică, fiind imperios necesar ca tratamentul să fie realizat SUB SUPRAVEGHEREA STRICTĂ A UNUI MEDIC SPECIALIST!
UZ INTERN: leucemie (în forme cronice sau acute), cancer hepatic, cancer al splinei, cancerul intestinelor, cancer renal, cancer al pielii, limfom malign Hodgkin, tumori benigne (fibrom, fibroadenom, chisturi), afecţiuni ale pielii datorate intoxicării lente a organismului (psoriazis, sclerodermie, acnee persistentă), reumatism, reumatism degenerativ, gută în faza acută şi subacută, dureri de diverse naturi, febră, răni cu vindecare dificilă, ulcere ale gambelor.

UZ EXTERN: reumatism. medicul este singurul capabil să conducă un asemenea tratament, în care trebuie să fie supravegheate cu stricteţe simptomele care apar pentru a preveni intoxicaţia. Schema de tratament de la spânz, aceea a dozelor progresive, nu este valabilă la brânduşa de toamnă, deoarece colchicina - substanţa toxică mortală - se acumulează rapid în. ţesuturi şi este eliminată abia în 72 de ore (trei zile), aşa încât atunci când se administrează câte un gram de seminţe pe zi, de exemplu, se ajunge ca organismul să suporte toxicitatea ă 3 grame - extrem de aproape de doza mortală, care la un adult cu o vitalitate foarte bună este de 5 grame.
1. PULBEREA DE SEMINŢE DE BRÂNDUŞĂ DE TOAMNĂ
Se administrează în următorul mod: - se începe cu o doză de atac de 0,4-0,6 grame în prima zi, după care se face o pauză de 48 de ore; - se continuă cu 0,2 grame pe zi, vreme de 1 lună, după care se face o pauză de 7 zile şi se reia cura. în total pot fi făcute maxim 3 cure pe an; - dacă apar semnele intoxicaţiei: mai mult de 4 scaune pe zi, vomismente, convulsii se întrerupe imediat tratamentul pentru 3 zile, după care se reia cu 0,1 grame pe zi. Pulberea se ia în doză unică, pe stomacul gol (la 4 ore după ultima masă), de preferinţă în jurul orei 21. Cantitatea de pulbere prescrisă pe zi se ia împreună cu 2 grame iarbă de salvie (salvia officinalis) şi 2 grame de scoarţă de stejar (Quercus robur), deasemenea sub formă de pulbere.
2. TINCTURĂ DE SEMINŢE DE BRÂNDUŞĂ DE TOAMNĂ
Tinctură 20% se administrează în următorul mod: - se începe cu doza de atac de 2,5-3 ml. (pot fi măsuraţi cu ajutorul unei seringi hipodermice obişnuite) în prima zi, după care se face o pauză de 48 de ore; - se continuă cu 1 ml. pe zi, vreme de 1 lună, după care se face o pauză de 7 zile şi se reia cura. în total pot fi făcute maxim 3 cure pe an. - dacă apar semnele intoxicaţiei: mai mult de 4 scaune pe zi, vomismente, convulsii se întrerupe imediat tratamentul pentru 3 zile, după care se reia cu 0,5 ml. pe zi. Tinctură se ia în doză unică, pe stomacul gol (la 4 ore după ultima masă), de preferinţă seara în jurul orei 21. Cantitatea de tinctură prescrisă se dizolvă în jumătate de pahar de apă şi se bea înghiţitură cu înghiţitură.

Brebenelul

Denumire știinţifică: Corydalis cava.
Denumiri populare: brebenea, breabăn.
Brebenelul este o plantă care înflorește primăvara, acoperind solul pădurilor de la deal și câmpie cu un strat vegetal viu, multicolor și frumos mirositor. Sub numele de brebenel sunt cunoscute mai multe specii de plante cu trăsături comune, adică sunt erbacee perene, au structură asemănătoare și relativ aceiași compuși chimici activi. Brebenelul face parte din familia papaveraceelor. Tulpina este suculentă și rareori trece de 20 cm înălţime. Rizomul este dezvoltat și, de cele mai multe ori, gol pe dinăuntru. Florile, în culori albe, gălbui, roz, violete, purpurii, sunt melifere.
Pentru trebuinţe medicinale se recoltează rizomii.
Din tulpini și flori se poate obţine un suc. Substanţe active importante: trei compuși specifici – coridalină, coricavină și bulbocapnină. Bulbocapnina este o substanţă toxică. Întrebuinţări.
Indicatii terapeutice: Preparatele de brebenel au acţiune asupra sistemului nervos, făcând unele reglaje în buna funcţionare a acestuia. De asemenea, preparatele de brebenel sunt folosite în afecţiuni cardiace, mai ales pentru reducerea tensiunii arteriale. Aceste preparate au influenţă pozitivă și asupra funcţionării tractului gastrointestinal. Ca plantă medicinală, brebenelul este încă puţin cunoscut în ţara noastră, deși compușii săi activi arată că merită toată atenţia.

Broccoli

Denumire știinţifică: Brassica oleracea, var. botrytis.
Denumire populară: conopida broccoli.
Broccoli se deosebește de conopidă prin partea comestibilă care nu este atât de aglomerată, ci mai rară, precum un chiorchine. Prin urmare, am putea spune că broccoli este o conopidă cu inflorescenţa mai rară. Această inflorescenţă poate fi verde, galbenă sau violetă, neexistând deosebiri în ceea ce privește conţinutul și consistenţa. Broccoli este o legumă foarte fragedă și hrănitoare. Are și calităţi medicinale, recunoscute din ce în ce mai mult. Se consumă în salate (există foarte multe reţete, bine puse la punct), dar și gătită cu carne, cu paste, cu ouă, cu brânză,
cu orez.
Substanţe active importante: conţinut mare de vitamina C, vitamina K, betacaroten,
săruri minerale, celuloză, glucide. Recent s-au descoperit doi compuși – sulforafan și indol-carbinol – care atestă broccoli ca o legumă utilă în profilaxia
cancerului de stomac și de sân.Indicatii terapeutice: Preparatele din broccoli sunt recomandate în avitaminoze, anemii,
deranjamente digestive, în prevenirea cancerului pe tractul gastro-intestinal, în
osteoporoză, în combaterea hemoragiilor. Leguma numită broccoli este cunoscută și
ca un ușor, plăcut și eficient depurativ gastro-intestinal.

Brusturele

Denumirea știinţifică: Arctium lappa.
Denumiri populare: ciulin, captalan, lipan.
Brusturele se remarcă prin frunzele mari, late, groase, consistente, de un verde adesea întunecat, cât și prin înălţime – până la 1,3 metri. Florile sunt aproape roșii sau violete și sunt dispuse în inflorescenţe sferice înconjurate de ţepi. Când se usucă, inflorescenţa devine scaiete. Brusturele este o plantă maiestuoasă, puternică, cu un ciclu de viaţă de doi ani. Poate fi întâlnit pretutindeni în arealul românesc, de la câmpie până la munte. Virtuţi medicinale au rădăcinile plantei aflată în al doilea an de vegetaţie, care se recoltează primăvara devreme sau toamna târziu. Este de dorit ca aceste rădăcini să se folosească proaspete deoarece, prin uscare, își pierd o parte din proprietăţi.

Perioada ideala de a recolta radacina de brusture este in lunile martie-aprilie, pentru plantele care au o varsta mai mare de 2 ani. Daca planta are pana intr-un an, atunci perioada ideala este in lunile octombrie-noiembrie.

Cea mai importantă substanţă specifică din rădăcina brusturelui este lactona.

Alte substanţe: vitamine din clasa B, săruri de potasiu, inulină (în cantitate mare), ulei volatil, tanin, precum și un compus antibiotic despre care se spune că este tot atât de eficient cât și penicilina.

Brusturele purifică sângele și de aceea este util în prevenirea multor afecțiuni:

constipație
diabet
tumori
cancer de colon
polipi intestinali
pietre la bilă
nisip la rinichi, calculi mici (microlitiază renală)
cistită, nefrită, pielo-nefrită
hepatită virală,
hepatită alcoolică
artrită reumatoidă, gută

Afectiuni tratate cu brusture:

Brusturele combate diabetul Datorita continutului de substante active care regleaza nivelul glicemiei din sange, ceaiul din radacina de brusture este un adjuvant recomandat in lupta contra diabetului. Se consuma 3 cani de ceai din radacina de brusture, cate 15 zile pe luna. Un studiu realizat pe diabetici, a aratat ca tratamentul cu brusture reduce glicemia cu aproximativ 12%, efectele fiind amplificate de asocierea sa cu radacina de cicoare sau cu frunze de anghinare. De asemenea, brusturele reduce producerea de glucoza la nivel hepatic si stimuleaza secretia de insulina din celulele pancreatice. Se adminstreaza decoctul combinat, obtinut din cele 3 plante, amestecate in proportii egale, din care se bea cate 1 litru pe zi.

Atentie! Persoanele care se afla deja sub tratament cu insulina trebuie sa fie supravegheate in timpul acestui tratament, deoarece scaderile glicemiei sunt atat de puternice, incat trebuie ajustate dozele de insulina.

Brusturele detoxifiază organismul Datorita substantelor active, cum sunt sarurile de potasiu, vitaminele din complexul B, uleiurile volatile si tannina, brusturele este unul dintre cele mai eficiente leacuri in detoxifierea organismului;

Trateaza infectiile urinare si renale Brusturele contine poliacentilene, substante cu rol antibiotic in organism, care trateaza cu succes afectiuni precum cistita, nefrita, infectiile urinare. Se recomanda atat consumul intern – cate 1 l de ceai pe zi, cat si uzul extern – bai de sezut zilnice.

Brusturele calmeaza rapid durerile Planta are un puternic efect antiinflamator, de aceea, brusturele este util in alungarea unei game variate de dureri ca: reumatism, luxatii, entorse, intepaturi de insecte, artrita, guta etc. Se pun la fiert o cana cu apa. Dupa ce apa a fiert si adauga 2 linguri de radacina de brusture maruntita. Se lasa la infuzat timp de 15 minute, iar apoi se imbiba un tampon din tifon in aceasta solutie si aplica pe locul dureros. La fel de eficient este si daca folosesti comprese cu frunze de brusture, spalate si maruntite in prealabil.

Brusturele combate psoriazisul Se combina, in proportii egale, radacina de brusture si de iarba de trei¬ frati patati, administrate sub forma de pulbere. Se administreaza 6 lingurite din aceasta combinatie, zilnic, pe stomacul gol, inaintea meselor principale. Se tine un tratament cu o durata de 90 de zile, dublat de un regim lacto¬vegetarian, in care 60% din hrana zilnica sa fie constituita din legume, fructe si cereale nepreparate termic. Se recomanda, de asemenea, consumul de lichide, minimum 3 litri pe zi, sub forma sucurilor proaspete de fructe sau legume, a infuziilor din plante, cum ar fi musetelul, roinita si menta.

Tratează guta, excesul de uree în sânge
Se bea între jumătate şi un litru de decoct de brusture pe zi, în cure de minimum 5 săptămâni. Este bine de ştiut că, în primele săptămâni, transpiraţia şi urina vor căpăta un miros foarte înţepător – este semnul clar că planta îşi face efectul, iar excesul de săruri ale acidului uric din organism este eliminat.

Radacina de brusture este considerata una dintre cele mai sigure plante pentru sanatate, intrucat pana in prezent, nu s-au descoperit efecte secundare ale acesteia in organism.

*Acest articol este doar informativ. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati si sfatul unui medic specialist.

Ceai de BRUSTURE:

Ceaiul de brusture (Arctium lappa) are puternice proprietăţi detoxifiante care îl recomandă ca leac în multe afecţiuni.

La prepararea ceaiurilor se foloseşte rădăcina de brusture uscată şi transformată în pulbere.

Macerat din rădăcină de brusture
Într-un pahar cu apă (200 ml.) se pun la macerat 2 linguriţe de pulbere de rădăcini de brusture, timp de 8-10 ore, la temperatura camerei, după care se strecoară.

Decoct din rădăcină de brusture

Peste 2 linguriţe de pulbere de rădăcină de brusture se toarnă 1 pahar de apă (200 ml.) şi se lasă la macerat timp de 6-8 ore, la temperatura camerei, după care se strecoară.

Extractul rezultat se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se fierbe într-un pahar (200 ml) de apă, timp de 5 minute, după care se lasă să se răcească. În final, se combină cele două extracte.

Ceaiul din radacina de brusture este detoxifiant natural de exceptie

Busuiocul

Denumire știinţifică: Ocimum basilicum.
Denumiri populare: vasilisc, bosioc, borjolică, mătăcină, floarea bisericii, bazilic, planta lui Hristos, buruiana dragostei.
Plantă foarte cunoscută, aparţinătoare de familia labiatelor, busuiocul se cultivă, fiind cunoscut ca busuioc de grădină.
Există și busuioc sălbatic (Prunella vulgaris), dar acesta nu are prea mare importanţă ca plantă medicinală. Busuiocul de grădină ajunge până la 50 – 60 cm înălţime. Înflorește în iulie-august, florile fiind albe sau roz. Se usucă foarte bine și miroase plăcut, persistent. Valoare medicinală are partea aeriană a busuiocului și se recoltează când apar florile. Preparatul principal pentru uz medicinal este infuzia. Alte preparate semnificative: siropul și esenţa. Substanţe active importante: oestragol și linalol.
Indicatii terapeutice: Busuiocul este un bun stimulent general, fiind antibacterian, antifungic, stomahic, carminativ, antispastic. Naturiștii îl recomandă în tulburări gastrointestinale, în inflamaţii ale căilor respiratorii și ca diuretic. Interesantă este și utilizarea infuziei de busuioc în afecţiuni pe fond nervos, altfel greu de vindecat. Chiar migrenele, tot cu busuioc se tratează și, deci, nu întâmplător, în casele de la ţară, pe vremuri, în grindă trona busuiocul pe toată durata iernii. De asemenea, busuiocul se folosește pentru calmarea durerilor în urma înţepăturilor de viespi și albine. Dar iată lista afecţiunilor tratate cu busuioc: gripă, vomă, răceală, bronșite, colici și balonări intestinale, nevralgii, lipsa poftei de mâncare, în reglarea lactaţiei la femeile care alăptează. Mai există încă o afecţiune care se tratează cu busuioc – neplăcutele afte. În acest caz se face gargară cu decoct concentrat de busuioc, punându-se două linguri de decoct la 100 ml apă.