Plante I

Iarba grasă

 Denumire știinţifică: Portulaca oieracea.
 Denumiri populare: troscot gras, floare de piatră. 
 Această plantă aparţine familiei portulacaceelor și este considerată o buruiană oarecare ce crește prin culturi, pe marginea drumurilor, în locuri părăsite. Frunzele și tulpina sunt consistente, cărnoase, pline de suc. Tulpina este ramificată încă de la nivelul solului. Frunzele, de mici dimensiuni, sunt plasate mai ales spre vârful ramurilor. De culoare galbenă, florile de iarbă grasă sunt active timp de circa cinci luni pe an, din iunie și până în octombrie.
 Pentru uz medicinal se recoltează frunzele, mai ales cele de pe ramurile tinere, precum și seminţele. Preparatele principale care se obţin sunt infuzia și decoctul.
 Substanţe active importante: săruri minerale, vitamina C și vitaminele din grupa B, flavone, alcaloizi, tanin, mucilagii.
Întrebuinţări: Iarba grasa este o planta cunoscuta de mii de ani, utilizata ca aliment, cat si ca medicament pentru unele boli: malnutriţie, imbunatateste capacitătile congnitive, afectiuni ale aparatului urinar, cistite, dureri la urinare, litiaze urinare, diaree şi dizenterie, alaturi de alte plante medicinale, diabet, scade nivelul zaharului din sange si favorizeaza secretia insulinei, hemoragii, are acţiune coagulantă (de exemplu sângerări din nas),hemoroizi, artrită, diverse dureri, are actiune antiinflamatoare si analgezica, impotenta,parazitoze intestinale (alaturi de alte plante medicinale), afectiuni ale pielii: arsuri, abcese, ulcere, plagi, infectii streptococice, diverse iritaţii.
 Frunzele proaspete au efect racoritor, calmant, antiiritant, analgezic şi antiinflamator asupra pielii. Pot fi aplicate sup forma de cataplasmă, muscaturi de insecte, discomfort termic în timpul verii (are efect racoritor). Iarba grasă acţionează benefic asupra aparatului respirator, dar și asupra tractului digestiv. Este folosită și în combaterea inflamaţiilor apărute la nivelul căilor urinare. 
Cu preparatele de iarbă grasă se obţin rezultate pozitive și în tratarea gingivitelor.

 Iarba mare

 Denumire știinţifică: Inula helenium
. Denumiri populare: omag, ochiul boului, smântânică, bruscalan,,lacrimile Elenei. Prezentare.
 Este o plantă perenă din familia compozitelor. Tulpina este păroasă, având o înălţime de până la 1,50 metri. Florile sunt sub formă de capitule și au culoarea galbenă.
 Din punct de vedere terapeutic prezintă interes rizomul și rădăcinile
. Se prepară următoarele produse medicinale: decoct, tinctură, extract fluid, mixtură, unguent, amestec de tinctură și apă pentru inhalaţii.
 Substanţe active importante: uleiuri volatile, inulină, heienină, camfor, alantol, săruri de potasiu, calciu, magneziu, principii amare.
 Întrebuinţări: 
 In uz intern IARBA MARE trateaza cu succes bronsita,astmul bronsic,tusea,afectiuni ale aparatului urinar, guta,dischinezia biliara,alergiile,ascardioza,anemia,reumatismul,leucoreea,spondiloza anchilozanta. In uz intern se foloseste sub forma de infuzie,tinctura sau pulbere.
 In uz extern trateaza ulcerele varicoase,reumatismul,raia si se foloseste sub forma de alifie,tinctura sau adaos de baie. Iarba mare este considerată o componentă esenţială a ceaiului antibronșic.
 Potenţează activitatea vezicii biliare și favorizează menstruaţia. Stimulează apetitul și digestia. Preparatele de iarbă mare sunt diuretice, antispastice, bronșice și expectorante, antihelmintice (acţionează împotriva viermilor intestinali).
 Din rizom se face un decoct cu care se tratează dischineziiie biliare cu hipotonie, guta, bronșitele, oxiuraza.

  Iarba roșie

 Denumire știinţifică: Polygonum persicaria.
 Denumiri populare: ardeiaș, iarbă amară, iarba amara, iarba puricelui, iarba tantarilor, puricarnita, rachitica, rusinea fetelor, tatais.
 Iarba roșie este o plantă iubitoare de umezeală. Are un ciclu de viaţă anual și face parte din familia poligonaceelor. Tulpina, noduroasă, nu depășește, în mod obișnuit, înălţimea de un metru. Frunzele îi sunt lanceolate, iar florile au forma unor spice cilindrice. Iarba roșie înflorește din iunie și până în septembrie. Crește în locuri umede, în zone mlăștinoase, prin șanţuri.
 Pentru terapii medicinale se recoltează partea aeriană a plantei, din care se face o infuzie. Substanţe active importante: hiperină, persicarină, ramnazină, poligonon, ulei esenţial.
 Întrebuinţări. Preparatele de iarbă roșie au acţiune cicatrizantă și antiinflamatoare. Pot influenţa desfășurarea ciclului menstrual și pot opri hemoragiile. De asemenea, aceste preparate sunt recomandate în cazul ulceraţiilor cronice.
 Cu infuzia preparată din această plantă se pot trata, în manieră naturistă, persoanele cărora le transpiră abundent picioarele.

  Iedera

 Denumire știinţifică: Hedera helix.
  Iedera este un arbust agăţător, cu tulpină foarte lungă. Frunzele sunt verzi, rotunde, groase, lucioase, peţiolate, iar florile, de mici dimensiuni, au o culoare galben-verzuie. Iedera este cultivată ca plantă decorativă. Face parte din familia araliaceelor.
 Valoare medicinală au frunzele, din care se prepară infuzie, decoct, tinctură, unguente și cataplasme. „Arta medicinală” a ajuns atât de departe încât frunzele de iederă se și murează, fiind bune pentru tratamentul bătăturilor.
 Substanţe active importante: iederina.
 Întrebuinţări. Preparatele de iederă au eficienţă în tratamente privind afecţiuni ale căilor respiratorii, tusea convulsivă, guta, reumatismul, litiaza biliară. De asemenea, iedera este recomandată în tratarea unor afecţiuni care preocupă omul modern – printre acestea aflându-se și celulita
. Preparatele de iederă sunt utilizate și în tratarea plăgilor, arsurilor, bătăturilor. A fost observat și faptul că preparatele de iederă au influenţă benefică și în circulaţia sângelui, precum și în hipertensiune.
 Desi benefica, iedera poate fi si periculoasa. Frunzele proaspete si sucul acestora pot provoca reactii alergice ale pielii. In plus, fructele plantei sunt toxice, in special pentru copii.
 Consumul fructelor de iedera poate provoca stari de greata, diaree si voma.

  Inul

 Denumire știinţifică: Linum usitatissimum.
 Este o plantă anuală, cultivată. Aparţine familiei linaceelor Poate atinge o înălţime de circa un metru. Tulpinile inului sunt drepte, cilindrice, iar frunzele sunt mici, dese, alungite.
 Inul înflorește în iulie-august, florile fiind, de obicei, albastre, rareori albe. Fructul este o capsulă ce conţine de la una până la 10 seminţe mici, lucioase, de culoare maro. Seminţele de in sunt valoroase nu numai pentru industrie, ci și pentru practicile medicinal-naturiste.
 Substanţe active importante: grăsimi, protide, heterozide, acid galacturonic, mucilagii și, mai ales, uleiul în cantitate foarte mare (până la 40%). În primul rând seminţele, dar și restul plantei, conţin o ciano-glucozidă. Întrebuinţări. În terapia medicinală se folosesc seminţele ca atare, seminţele macerate și decoctul. În combinaţie cu alte plante medicinale, seminţele de in pot fi utilizate și sub formă de cataplasme. Seminţele de in au calităţi de agent purgativ, emolient, antiseptic, sedativ, laxativ. Inul este folosit în cazul constipaţiilor, a cistitelor, abceselor și furunculelor, precum și pentru a trata inflamaţiile tubului digestiv.
 Pentru a beneficia de cunoscutele efecte laxative ale inului se vor îngurgita seminţe întregi, în timp ce pentru a trata inflamaţiile intestinale se vor lua seminţe macerate.
 Ceaiul preparat din seminte de in amestecat cu zeama de lamaie se recomanda in caz de piatra la rinichi, litiaza renala, si inflamatii ale vezicii urinare.
 Extern, semintele de in macinate se folosesc sub forma de cataplasme.
 Faina de in, in amestec cu apa, se fierbe pana se obtine o pasta care, mai apoi, se pune intre doua bucati de panza si se aplica pe locul bolnav - furuncule, abcese, dureri articulare si alte afectiuni ale pielii.
 Cataplasma se mentine permanent calda timp de cateva ore. Cataplasma de in calmeaza durerile de oase si ajuta la evacuarea puroiului.

Izma bună (Menta)

 Denumirea știinţifică: Metha piperita.
 Denumiri populare: izmă de leac, mentă, mintă, mintă de grădină. 
 Izma este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale. Este o plantă erbacee perenă, aparţinătoare familiei labiatelor; are stoloni și rizom. Tulpina, în patru muchii, este verde, uneori, însă, are o culoare roșietic-violetă. Frunzele sunt opuse, alungite și au un miros specific, foarte plăcut.
 Izma bună înflorește din iunie și până în septembrie, florile fiind roșii-violete. Izma bună este o plantă cu importanţă economică și, din acest motiv, se cultivă.
 Din punct de vedere medicinal, cea mai mare valoare o au frunzele de izmă. Acestea conţin valorosul ulei eteric numit mentol.
 Substanţe active importante: mentol liber, mentonă, acetat și valeriană de metil, compuși antibiotici, hipericină, substanţe minerale. 
Întrebuinţări. Mentolul și mentona, precum și alţi compuși specifici, au o puternică acţiune antiseptică (mai ales asupra sistemului gastro-intestinal) și analgezică. Notabile sunt și efectele carminative, antidiareice, antiemetice, antispastice, sudorifice, diuretice. Unii compuși ai izmei sunt astringenţi.
 Uleiul volatil are acţiune bacteriostatică, expectorantă, de regularizare a activităţii bilei și de combaterea a colicilor hepatici. Sub formă de infuzie (ceai), izma contribuie și la revigorarea sistemului nervos, punând, totodată, sângele în mișcare. I
zma este considerată a fi unul dintre cele mai eficiente (și la îndemâna tuturor) remedii pentru durerile gastro-intestinale și indigestii. Practic, izma reface climatul gastro-intestinal, aducându-l la normal.
 Preparatele de izmă pot fi utilizate și extern, recomandate fiind băile cu infuzie. Aceste băi contribuie foarte mult la crearea unei stări de calm, de relaxare, alungând urmările stresului de peste zi sau de peste săptămână. Băile cu infuzie de izmă acţionează, totodată, și asupra reumatismului și a urticariei.

 O altă specie de izmă cultivată este izma creaţă (Mentha crispa). Această specie de izmă, cu frunzele dinţate și creţe, are aceleași utilizări ca și izma bună.
 Izma creaţă are o mare căutare nu numai ca plantă medicinală, ci și în industria farmaceutică, a cosmeticelor, în cea alimentară.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu