Plante O

Oreșniţa

 Denumire știinţifică: Lathyrus tuberosus.

 Denumire populara: bobușor, fasolică, măzărică, sângele-voinicului 
 Oreșniţa este o plantă perenă, erbacee, aparţinătoare de familia leguminoaselor. Este originară din Orient, în prezent crescând în flora spontană, de la câmpie și până la munte.
 Rădăcina oreșniţei este îngroșată, iar rizomul este dezvoltat și prezintă, la rându-i, îngroșări tuberculiforme. Unele dintre aceste îngroșări sunt mari cât alunele.
 Tulpina, cu muchii, este agăţătoare și are o lungime de maximum un metru. În vârful frunzelor se găsesc cârceii.
 Florile au o culoare roșu intens, sunt plăcut mirositoare și se dezvoltă pe toată perioada verii, fiind melifere. Fructul de oreșniţă este o păstaie.
 Valoare medicinală și alimentară au rizomii, tuberculii și chiar rădăcinile.
 Substanţe active importante: mucilagii, tanin.
 Întrebuinţări. Preparatele de oreșniţă au efecte însemnate asupra funcţionării sistemului digestiv, redându-i echilibrul. Din acest motiv, au fost utilizate multă vreme împotriva dizenteriei și a deranjamentelor intestinale grave.
 Din rizom, rădăcină și bulbi de oreșniţă se extrage un ulei care este comestibil. Deshidrataţi, rizomii și bulbii de oreșniţă se pot măcina, obţinându-se un interesant înlocuitor de cafea cu proprietăţi medicinale.

 Orzul

 Denumire știinţifică: Hordeum sativum.
 Denumiri populare: orz de primăvară, orz de toamnă. 
 În mod obișnuit, orzul este cultivat ca plantă furajeră și industrială. Anumite calităţi ale sale îl fac să fie, însă, consumat și de oameni. Astfel, orzul este folosit la fabricarea berii, a surogatului de cafea, a alcoolului. Arpacașul este un produs obţinut și din orz. Tot din orz se prepară și malţul. Orzul este o plantă anuală. Aparţine de familia gramineelor. Ajunge la aceleași dimensiuni ca și grâul, adică maximum 1,5 metri înălţime. Are frunze aspre, fără perișori, numărul de internoduri fiind între cinci și șapte. Orzul înflorește în lunile iunieiulie. Inflorescenţa care se dezvoltă are formă de spic, ceva mai mic însă decât spicul grâului.
 Valoare medicinală au boabele de orz. Se prepară decoct, făină, malţ. Malţul conţine enzime și vitamine.   
 Substanţe active importante: un alcaloid specific numit dordeină, amidon, maitină, săruri minerale, vitaminele A, B și C, protide, lipide, celuloză.
 Întrebuinţări. Din punct de vedere medicinal, orzul este important în tratarea unei serii întregi de afecţiuni, administrându-se atât intern, cât și extern. Intern se folosește îndeosebi pentru tratarea unor afecţiuni gastro-intestinale, în special pentru restabilirea climatului optim de funcţionare a stomacului și intestinelor, iar extern pentru tratarea unor infecţii subcutanate și cutanate.
 Preparatele din orz sunt laxative, tonice (hepatic, nervos, cardiac), remineralizante, digestive, răcoritoare, vasoconstrictoare și, totodată, foarte nutritive. Datorită acestor calităţi, preparatele din orz sunt indicate în bolile respiratorii, în enterite, diarei, stări febrile, scorbut, gută, astenii nervoase, chiar diabet, precum și în tratarea abceselor, aftelor bucale, amigdalitelor.
 Medicina populară utiliza orzul și în tratarea tusei, a inflamaţiilor gâtului, în afecţiuni ale splinei.
 Dacă este folosit în alimentaţia curentă, orzul nu poate fi decât favorabil unei evoluţii sănătoase și, de aceea, este recomandat copiilor, bătrânilor, persoanelor cuprinse de o oboseală generală sau chiar aflate în stare de epuizare.
 Din orz se fac și fulgi, terciuri, cașete, utilizarea sa fiind lesnicioasă și fără efecte toxice.

  Osul iepurelui

 Denumire știinţifică: Ononis spinosa.
 Denumiri populare: cașul iepurelui, lingoare, sălăștioară, dirmotin, asudul calului.
 Osul iepurelui este un subarbust cu tulpină puternică, ramificată, ce poate ajunge la 50 cm înălţime. Aparţine familiei papilionaceelor. Partea aeriană a acestei plante – mai ales ramurile – are spini. Frunzele sunt trifoliene. Înflorirea are loc din iunie și până în septembrie. Florile, de culoare trandafirie, apar în vârful ramurilor. Osul-iepurelui are un miros greu, de ţap. Crește pe taluzul drumurilor, prin locuri virane, pe terenuri accidentate și uscate. Rădăcinile de osul iepurelui sunt folosite în industria farmaceutică, la prepararea unor medicamente.
 Pentru uz medicinal, de la această plantă se recoltează rădăcinile, florile și codiţele frunzelor, dar mai ales rădăcinile.
 Principalele preparate medicinale care se pot obţine sunt infuzia și decoctul. Se mai pot prepara: un extract apos, o poţiune diuretică, o băutură diuretică și sedativă.
 Substanţe active mai importante: onopsina – o substanţă specifică, glucozide, omonina, onocerina, tanin, ulei gras, acid citric.
 Întrebuinţări. Decoctul din această plantă este un bun diuretic, acţionând, totodată, și ca un antiseptic al căilor urinare. Acest decoct dă rezultate și în detoxifierea organismului, în reumatism, în edeme renale, în cistite și calculoză renală.
 Din rădăcinile, florile și codiţele frunzelor de osul iepurelui se face un ceai diuretic, cu efect în tratamentul calculilor biliari. Acest ceai este și un bun expectorant.
 Cu extractele de rădăcină de osul iepurelui se pot trata și afecţiuni precum congestia ficatului, icterul, reumatismul. 

Ovăzul

 Denumire știinţifică: Avena sativa.
Denumiri populare: ovăz alb, zob.
 Ovăzul este una dintre cele mai interesante graminee, pornind chiar și de la aspectul său deosebit de plăcut. Cunoscut de multă vrerne ca un energizant de excepţie pentru cai, ovăzul a intrat în ultimele decenii și în alimentaţia oamenilor. Ovăzul este o plantă erbacee anuală. Tulpina este dreaptă, netedă, înaltă uneori peste 1,50 metri. Adesea înfrăţește sau se ramifică începând chiar de la bază. Inflorescenţa ovăzului este un ciorchine format din mai multe spiculeţe cu flori. Perioada de înflorire a ovăzului este iunie – august.
 Pentru preparate medicinale se folosesc, în mod frecvent, boabele de ovăz, care au un aspect păios.
 Se mai folosește și partea aeriană a ovăzului, care se recoltează atunci când planta este verde și mustoasă. Din tulpini verzi și frunze verzi de ovăz se prepară decoct și supă de ovăz.
 Potrivit medicinii populare, valoare medicinală au și pleava și tulpinile.
 În mod obișnuit, din ovăz se prepară decoct, făină, macerat, tinctură și, firește, fulgii de ovăz.
 Substanţe active importante: o substanţă specifică numită avenină, un grup de șapte substanţe minerale, carotan, vitaminele B1, B2, PP, A, D, amidon, glucide, saponine, lecitină, enzime, ulei, protide, săruri de calciu, fosfor, hidraţi de carbon și chiar un principiu hormonal de tipul foliculinei.
 Întrebuinţări. Ovăzul este considerat un bun depurativ pentru piele, fiind utilizat sub formă de lapte de ovăz. Datorită compoziţiei sale excepţionale, ovăzul hrănește, întreţine și tonifică pielea.
 Preparatele de ovăz sunt cunoscute și ca un agent natural și eficace în buna funcţionare a tiroidei. De altfel, efectele preparatelor de ovăz se simt imediat în funcţionarea întregului sistem endocrin, stimulându-l și aducându-l la parametri normali. Din acest motiv, ovăzul este folosit și în practicile medicinale privind sterilitatea și impotenţa.
 Cu tinctură de ovăz se combat insomniile. Practica a demonstrat că o saltea, umplută cu paie și pleavă de ovăz, are darul să alunge insomnia. 

 Decoctul de ovăz are proprietăţi revitalizante pronunţate, punând convalescenţii pe picioare.
 Infuzia din boabe de ovăz este utilizată, cu bune rezultate, în anemii, astenii, lipsă de poftă de mâncare, hipertensiune.
 Fibrele vegetale conţinute de ovăz contribuie la reducerea colesterolului și la reglarea activităţii inimii.
 Fulgii sunt forma principală sub care oamenii consumă ovăzul. Cu acești fulgi, consumaţi îndeosebi la micul dejun, se pot produce ameliorări în cazul multor afecţiuni, cum ar fi cele renale, respiratorii (bronșite, astm), digestive, hepatice. Fulgii de ovăz sunt indicaţi și pentru cei care suferă de diabet zaharat sau de hiperlipidemie, fiind, totodată, un bun pansament pentru stomac. Lesne de consumat, ușor digerabili, fulgii de ovăz pot face parte din alimentaţia tuturor, fără nici o restricţie.
 Alte forme comestibile sub care se prezintă ovăzul sunt făina, grișul și arpacașul. Există reţete celebre pe bază de ovăz. 
 Pentru a se obţine efecte maxime asupra organismului, specialiștii recomandă consumarea ovăzului doar în perioada de iarnă.
 De menţionat un fapt semnificativ: toată gama de preparate obţinute din ovăz au o calitate de excepţie – aduc liniște și echilibru celui care le consumă.
 Același efect îl au și saltelele umplute cu paie de ovăz, pernele cu pleavă și paie de ovăz, împletiturile din paie de ovăz.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu